Mediu de lucru – Euromaster Business Services

Performanta, eficienta, conditii moderne si dezvoltate pentru echipa

Mediul de lucru Euromaster Business Services este dezvoltat de oameni pentru oameni, asadar cea mai buna descriere a culturii organizationale si a spatiului de lucru poate fi facuta chiar de catre angajatii care contribuie in fiecare zi la succesul companiei!

Mihaela Mărculescu

Head of Data Maintenance

„Sunt foarte mândră că fac parte din această comunitate minunată de la începutul EBS, din aprilie 2015.

Acum 6 ani, când m-am alăturat Euromaster, am fost întâmpinată astfel: „Bine-ai venit în business-ul fericirii!” Poate suna ciudat, dar, cu fiecare zi petrecută împreună la EBS, începi să realizezi că afacerea bucuriilor chiar există, iar acest lucru este mulțumită comunității incredibile pe care o avem.

Călătoria mea a început în departamentul aflat chiar în centrul afacerii noastre, Data Maintenance, unde simt că mi-am găsit o a doua familie și unde sunt înconjurată de oameni minunați. Este locul unde am avut posibilitatea de a crește, de a-mi dezvolta abilitățile și de a-i ajuta și pe alții să crească.

La EBS nu citim gândurile, avem încredere și grijă unul pentru celălalt, suntem creativi și inventivi în sarcinile de zi cu zi. Fiecare zi este o nouă provocare, iar acesta este motivul pentru care putem să creștem și să devenim o versiune mai bună a noastră.”

Cultura organizationala are un impact decisiv asupra succesului si satisfactiei membrilor echipei, precum si asupra rezultatelor crearea celui mai performant mediu de lucru. Euromaster Business Services este un centru de servicii partajate o companie care priveste catre viitor, motiv pentru care una dintre prioritatile noastre  este retentia personalului.

Mediul ideal de lucru poate fi privit in mod diferit de fiecare noua generatie, astfel incat unul dintre cele mai importante aspecte este flexibilitatea. Pe langa aceasta, insa, un business de succes poate oferi echipei cateva beneficii deosebite, intrucat mediul de lucru ideal cuprinde mult mai multe aspecte pe langa spatiul in care angajatii isi desfasoara activitatea profesionala.

Pachetul de beneficii

Pe langa salariile competitive cu care atragem candidatii valorosi, pachetul de beneficii joaca de asemenea un rol important in crearea unui mediu de lucru placut  . Astfel, pachetul de beneficii oferit de EBS va demonstra grija companiei fata de membrii echipei atat din punct de vedere profesional, cat si personal.

Recunoasterea meritelor si oferirea posibilitatilor de dezvoltare profesionala

Mediul de lucru este influentat de cultura organizationala a fiecarei companii, iar satisfactia angajatilor poate veni si din aprecierea pe care o resimt. Astfel, recunoasterea meritelor fiecarui membru al echipei este o componenta importanta a mediului nostru de lucru, iar aceasta recunoastere si sustinerea din partea echipei conduc invariabil catre progresul profesional. Astfel, cultura organizationala si mediul de lucru Euromaster Business Services incurajeaza recompensarea si promovarea angajatilor, oferind posibilitati de avansare fiecarui membru implicat al echipei.

Diana Cobuz

Master Data Analyst

„Parcursul meu la Euromaster a început în septembrie 2019, pe o poziție de junior. Aici am descoperit oameni cu adevărat talentați care au făcut ca procesul de integrare să fie impecabil, fiind disponibili să-și împărtășească priceperea și să muncească împreună.
Libertatea de a-mi exprima și prezenta propriile idei de îmbunătățire, flexibilitatea și ajutorul oferite sunt, cred eu, caracteristicile unei culturi a companiei sănătoase, pe care Euromaster și-a însușit-o.

Apreciez efortul companiei de a crea oportunităţi de participare la sesiuni de training susţinute de specialişti, deoarece generează creştere personală şi profesională. Salut încurajarea care mi s-a oferit de a mă dezvolta pe plan personal, de a mă exprima şi de a putea păstra un echilibru între viaţa personală şi cea profesională. Euromaster este despre oameni, inovaţie, creativitate şi grijă.

Incurajarea echilibrului dintre viata profesionala si cea personala

Societatea este intr-o continua schimbare, iar dorinta de succes profesional poate afecta viata personala a angajatilor din cadrul marilor companii. Astazi, echilibrul dintre viata profesionala si cea personala a devenit la fel de important ca salariul. Fie ca este vorba de un parinte singur sau de un angajat care face naveta zilnic catre serviciu, flexibilitatea programului este un ingredient esential pentru succesul relatiei angajat-angajator si pentru un mediu de lucru competitiv  Business Services, de exemplu, ofera o flexibilitate excelenta membrilor echipei prin posibilitati de ajustare a orelor de lucru si prin beneficii de tipul “work from home”.

„Sunt recunoscătoare Euromaster pentru oportunitatea oferită de a-mi descoperi abilități nebănuite și de a câștiga experiență în domeniul financiar. La început, m-am simțit ca și când aș fi fost aruncată într-o piscină, fără să știu să înot. Trebuie să recunosc că studiile și experiența mea nu mă recomandau pentru domeniul financiar, însă am câștigat o experiență enormă de la oameni de peste tot din cadrul companiei, oameni care, direct și indirect, mi-au influențat dezvoltarea în numeroase moduri pozitive.

M-am alăturat Euromaster acum 2 ani, iar fiecare zi a fost un motiv de inspirație, de motivație și o provocare. Mă simt onorată să lucrez într-un grup de oameni foarte talentați, prietenoși, empatici și motivați, mereu gata să îmi ofere un sfat și să mă ajute să îmi ating optimul de eficiență. Mă simt deosebit de bucuroasă de fiecare dată când pot împărtăși din cunoștințele și experiența mea colegilor mai noi. Recent, un coleg nou-venit m-a întrebat dacă aș recomanda Euromaster, iar răspunsul mi-a venit foarte natural: La Euromaster ai ocazia să crești pe propriul merit, iar acest lucru îți oferă șansa de a-ți exersa abilitățile, de a te reafirma și de a contribui la o companie în creștere.”

Teodora Pilaf

Accounts Receivables Accountant

Comunicarea si feedback-ul

Indiferent de domeniu, un mediu de lucru performant va depinde foarte mult de eficienta comunicarii dintre oameni, echipe si departamente. Astfel, la planificarea conditiilor sau mediului de lucru, noi folosim o structura de comunicare interna bine pusa la punct pentru a primi feedback din partea angajatilor. Opiniile membrilor echipei sunt vectori de crestere si de optimizare a modului in care facem lucrurile in organizatie. Prin intalniri si discutii libere, prin chestionare de satisfactie si prin sesiuni formale sau informale intre manageri si angajati ne asiguram ca ascultam, evaluam si adresam corespunzator sugestiile tuturor membrilor echipei noastre.  Din dorinta de a crea cel mai performant mediu de lucru, Euromaster Business Services acorda atentie sporita feedback-ului venit din partea membrilor echipei, indiferent de postul pe care acestia il ocupa sau departamentul in care lucreaza.  

Vlad Coblaş

European Controlling Team Manager

“Sunt mândru de faptul că sunt primul angajat al centrului EBS de servicii partajate. Parcursul meu la Euromaster a început în ianuarie 2015. EUROMASTER mi-a oferit ceea ce îmi doream: colegi excelenți, libertate și spațiu de dezvoltare, mentori și oameni care mi-au schimbat viața. Iubesc multe lucruri la Euromaster, dar, dacă ar trebui să numesc doar unul, ar fi acesta: în compania noastră, dacă ai o idee, fie ea despre training, despre o îmbunătățire sau orice activitate, cineva te va asculta și o va lua în considerare. Asta nu înseamnă că 100% dintre idei vor fi și puse în practică, dar vor fi luate în considerare. EUROMASTER îmi dă libertatea de a fi eu însumi: creativ și inovativ. Un bun exemplu în acest sens este Excel Escape room.”